Persoanele care nu sunt obligate la depunerea declarației 600 în anul 2017

Persoanele care nu sunt obligate la depunerea declarației 600 în anul 2017

Cine nu depune declarația 600 “Formular privind îndeplinirea condițiilor de încadrare în categoria persoanelor asigurate obligatoriu în sistemul public de pensii”; a fost reformat prin Ordinul 3696/2016.

Ordinul vizează persoanele fizice ce au calitate de plătitor de impozit pe venit, datorează asigurări sociale de sănătate sau contribuția la pensii.

Acesta vine cu doua modificări importante:
a) reglementează noul formular de asigurare la pensii – declarația 600 “Declarație privind îndeplinirea condițiilor de încadrare  în  categoria  persoanelor  asigurate  obligatoriu  în  sistemul  public  de pensii”

b) instituie procedura de recalculare al impozitului, a asigurărilor sociale de sănătate și a contribuției la pensii în situația în care au apărut elemente obiective ce necesita aceasta procedura de recalculare. Tot acum este reglementat și modul în care se efectuează procedura efectiva de ajustare a sumelor datorate la plată.

Potrivit prevederilor în vigoare, în 2017, nu au obligația depunerii declarației 600 :

– persoanele asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care nu sunt obligați să se asigure în sistemul public de pensii, conform legii,
– persoanele care dețin calitatea de pensionar ;
– persoanele fizice care obțin venituri din activități independente impuse în sistem real care în anul precedent au efectuat venituri situate sub plafonul minim de 35% din venitul salarial mediu brut.

Venitul salarial mediu brut este cel aplicat la calcularea bugetului asigurărilor sociale de stat aferent anului 2017. Venitul salarial mediu brut aplicat pentru stabilirea bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2016 este aprobat prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat nr. 340/2015 și este în suma de 2681 lei.

Ajustarea impozitului și a contribuției de sănătate se efectuează în următoarele situații:

a) anularea,  în  decursul  anului  fiscal,  a  contractelor  de  închiriere,  în  situația  persoanelor  care  realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor;

b) suspendarea  activității  în  timpul  anului  fiscal  sau  suspendarea  temporara  a  acesteia,

c) corecția  normelor  de  venit  ca  rezultat  a  încetării  activității  în  cursul  anului;

d) devansarea numărului de 5 camere închiriate în cursul anului fiscal de către persoanele care obțin  venituri  din  închirierea  în  scop  turistic  a  camerelor  aflate  în  locuințe  proprietate personală,

e) completarea  obiectului  de  activitate,  în  cursul  anului  fiscal, pentru contribuabilii impozitați prin tranșe de venit,

f)  încadrarea,  în  cursul  anului  fiscal  de  impunere,  în  gradul  de  handicap  grav  sau  accentuat  a  persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente, din activități agricole, din silvicultura  și  din  piscicultura.  

Cererea privind recalcularea plăților anticipate cu titlu de impozit, contribuții de asigurări sociale de sănătate și contribuții de asigurări sociale se depune de către contribuabil sau de către un împuternicit al acestuia, numit conform legii, pe baza declarației 220 “formular privind venitul estimat/norma de venit”, în declarația 220 se selectează căsuța “Recalcularea plăților anticipate”

Firma Contabilitate București vă oferă consultanță fiscală la prețuri decente, nu ezitați să apelați la noi !

Procedura  privind  recalcularea  plăților  anticipate  cu  titlu  de  contribuții  de  asigurări  sociale, stabilite prin decizie de impunere, se aplică în următoarele situații:
a) încetarea  activității  în  cursul  anului  fiscal  sau  suspendarea  temporara  a  acesteia, în situația persoanelor care realizează venituri din activități independente și stabilesc venitul net anual în sistem real și/sau pe baza normelor de venit;

b) persoanele  fizice  nu  se  mai  situează  în categoria persoanelor care au obligația plății contribuției, respectiv acestea intră în categoria celor care au calitatea de pensionari sau în categoria persoanelor asigurate în sisteme proprii de asigurări sociale, care  nu au obligația asigurării în sistemul public de pensii.

Categorie: Contabilitate București

 


1 Comment

  1. februarie 4, 2017

    I have also face the same problem and fixed now. Still I never see design view on my sirlglvieht application In SL 3.0 tools dont have XAML design preview why??? (SL 2.0 having that).

    reply

Leave a Comment

Pagini: 1 2